Despre Mine

Sunt lector universitar si indrum studentii in calatoria lor spre cunoastere de 8 ani. Cred cu tarie in puterea educatiei de a schimba lumea, dar si in potentialul unic al fiecarui student. Cu totii suntem diferiti si avem mecanisme diferite de invatare. De aceea, educatia trebuie facuta cu iubire, empatie si devotament. Ca profesor, intotdeauna creez un mediu in care studentii sa se simta increzatori sa exploreze, suficient de curajosi incat sa puna intrebari si sa-si puna intrebari, sa-si depaseasca limitele, sa devina curiosi deoarece curiozitatea este primul pas spre cunoastere, dar in acelasi timp sa fie blanzi si intelegatori unii cu altii.

In ceea ce priveste abordarea psihopedagogica, utilizez cu precadere metacognitia. Consider ca stimularea metacognitiei de catre profesor ajuta studentii sa invete sa-si supervizeze propriul proces de invatare, ducand treptat catre o invatare mult mai eficienta si autonoma. Principalele beneficii sunt cresterea performantei si receptivitatea in fata noilor provocari. In acest sens, predarea are ca punct de plecare invatarea studentului sa invete, fiind supervizat si ajutat constant, urmand ca pe masura ce progreseaza sa fie ghidat spre invatarea autonoma, astfel incat sa isi formeze treptat propriile strategii de invatare.

Principalele mele obiective sunt aplicarea metodelor interactive de predare, structurarea clara a materialelor scrise, atmosfera propice invatarii si aplicabilitatea practica a notiunilor studiate. Intotdeauna pun accentul pe stimularea gandirii critice, redactarea materialelor de curs si laborator usor de inteles, transformarea clara a conceptelor teoretice in aplicatii practice, crearea unui mediu relaxant care sa incurajeze participarea activa si discutiile constructive, si nu in ultimul rand relevanta cursurilor predate in raport cu cererea din industria de IT.

Experienta mea in industrie, mediul academic si sistemul de invatamant

9 ani ca programator in industrie

M-au ajutat sa inteleg componentele necesare pentru a face tranzitia din sistemul educational intr-o cariera de succes

5 ani de psihopedagogie

Au fost suportul meu in crearea si dezvoltarea unei metodologii eficiente de predare – invatare

4 ani de cercetare

M-au ajutat sa explorez noi oportunitati si sa am o gandire orientata catre inovare

Proiecte personale

Misiunea mea

Misiunea mea este sa ajut studentii sa dobandeasca cunostintele necesare si sa se pregateasca eficient pentru o cariera in IT.